<<Înainte să citiți, vreau să știti că acest articol a fost scris cu ceva timp înainte de a fi publicat, dar motivul pentru care nu am făcut asta, nu-l știu nici eu.>>
Anul
acesta am avut ocazia să vizitez multe locuri frumoase din Ardeal și mi-ar
plăcea să știe mai multă lume despre ele, dar cel mai mai important, vreau să
vă povestesc despre cea mai plăcută perioadă din această vacanță: cele două
săptămâni de studenție petrecute în Timișoara în cadrul proiectului West Summer
University, un proiect realizat de Organizația Studenților din cadrul
Universității de Vest din Timișoara(OSUT).
Acest
proiect se adresează elevilor absolvenți ai clasei a XI-a din toate
instituțiile de învățământ din țară și urmărește experimentarea de către elevi
a vieții de student, aceștia având ocazia să participe la cursurile uneia sau
mai multor faculțăți, să experimenteze viața dintr-un cămin studențesc, să
participe la petreceri și evenimente culturale și să simtă pe pielea lor
atmosfera unui examen, fericirea unei note mari sau dezamăgirea unei restanțe.
Până
acum am vorbit destul de obiectiv despre proiect, prezentând ideea principală a acestuia, dar
acum vreau să încerc să vorbesc despre ce a însemnat pentru mine WSU. Admiterea
mea în cadrul acestui proiect a fost plină de peripeții, dar până la urmă am
ajuns unde am vrut și anume „studentă” în cadrul Facultății de Chimie, Biologie
și Geografie.
Ziua
de 19 iulie a marcat începutul proiectului și ziua plecării mele la Timișoara,
oraș ce urmă să mă găzduiască timp de două săptămâni. Am fost așteptate la
sosire de doi dintre organizatori care ne-au condus la cămin. Probabil vi se
pare ciudat că folosesc pluralul, dar n-am fost singură la WSU, am fost
însoțită de colega mea de clasă Raluca, și ea studentă la aceeași facultate ca
și mine.
Am
fost cazați în căminul 13, număr cu noroc și cu ghinion aș putea spune.
Ghinionul a fost că nu existau perdele la dușuri, dar nu asta a fost marea
problemă, pentru că am realizat că puteai închide ușa la sala cu dușuri și,
deși erau trei dușuri, de cele mai multe ori era doar o singură persoană
înăuntru. Căminul, în ansamblu, era unul foarte bine echipat, am avut frigider
și televizor în cameră și deși camera era cam micuță, pentru două persoane era
spațiu îndeajuns, dar marele atuu al acelei camere era că avea un dulap mare în
care ar fi încăput hainele pentru un semestru chiar și pentru o mare iubitoare
de haine, ca mine.
N-am
avut timp să ne plictisim de loc, unii dintre noi n-au avut timp nici să doarmă
cum trebuie și am simțit din plin viața de student, atunci când ai atât de
multe de făcut și ți-ai dori ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore, ai vrea ca mâncarea să fie
mai multă și banii șă fie mai mulți pentru că sunt prea multe lucruri de
cumpărat. Am avut activități atât de diverse: am făcut turul Timișoarei având
ca ghid un viitor student, fost membru al Consiliului Național al Elevilor, am
mers la Grădina Zoologică și la cea Botanică, am fost chiar și în Parcul
Copiilor, unde am pierdut 10 ani sau mai mult atunci când am intrat pe poartă,
pentru că toate jucăriile de acolo erau mult prea tentante ca să nu le
încerci, am fost și la Mall, că nu se
poate să nu vizitezi un centru de cumpărături atunci când ești în vacanță, dar
cele mai amuzante activități au fost petrecerile tematice, am avut petrecere
Disney, Spartani și amazoane, Travesti și petrecere în pijamale. Am descoperit
în Timișoara și un loc foarte interesant unde poți să petreci o după amiază
relaxantă citind sau ascultând muzică Jazz, cei care ați trecut prin Timișoara,
probabil ați auzit de Scârț, loc lejer.
Cursurile
au fost destul de obositoare, pentru că durau aproape 2 ore și erau 3 unul după
altul, ocupându-ne toată dimineața, dar nu pot să zic că regret. Am învâțat
lucruri pe care nu le știam și mai ales am făcut experimente pe care nu am
reușit să le facem la școală șin lipsă de timp sau de materiale. Am văzut
stomate la microscop și am analizat probe de aer, am văzut chiar și o probă de
apă dintr-un ghețar de pe meleagurile noastre. Am avut ca îndrumători niște
profesori de excepție, doctori în domeniile dumnealor, care și-au răpit câteva
zile din concediu pentru a le preda și a le vorbi despre viața de facultate
unor elevi de liceu.
Am
dat chiar și examene, la biologie și chimie, organică și anorganică, dar, din
nefericire, nu am primit nici până acum rezultatele. Am realizat că poți să
înveți într-o săptămână la fel de multă materie cât ai învățat într-o lună sau
mai mult la liceu, ceea ce a fost oarecum uimitor pentru mine.
Mi-a
plăcut Timișoara ca și oraș, dar nu la fel de mult cum mi-a plăcut Bucureștiul,
despre care aș tot vorbi mereu și unde m-aș duce cu orice ocazie. Timișoara
este un oraș curat, cu multe parcuri și o zonă centrală superbă pentru
promenadă, un loc pe care vă sfătuiesc din toată inima să-l vizitați și de care
vă veți îndrăgosti dacă vă place liniștea.
Pe
1 august am avut parte și de o ceremonie de absolvire. Este adevărat că nu am
avut robe și diploma pe care am primit-o nu valorează foarte mult, dar pentru
mine înseamnă două săptămâni pe care o să mi le amintesc mult timp, înseamnă o
mulțime de oameni interesanți cu care am avut ocazia să socializez și, sper eu,
o mulțime de prieteni în toate colțurile țării, de la Constanța până în Satu
Mare.
Pe
2 august am plecat spre Sebeș, fiind hotărâtă să văd cât mai multe lucruri
înainte să mă întorc pe meleaguri gorjene. Despărțirea a fost grea, iar drumul
a fost plin de peripeții, deoarece locomotiva trenului în care mă aflam s-a
defectat la nici două ore de la plecare și am așteptat un alt tren, care la
rândul lui a avut întârziere li din cauza căruia am pierdut trenul de legătură
din Simeria li a trebuit să aștept încă două ore până la următorul tren, așa că
am ajuns la destinație cu nici mai mult nici mai puțin de 2 ore și jumătate
întârziere.
Sebeșul
este un oraș mic, mult mai mic decât Târgu-Jiul și care se confruntă cu un
trafic infernal datorită lucrărilor la o autostradă din apropiere, tot traficul
fiind deviat prin oraș, așa că, dacă nu ai nervi de oțel sau foarte mult timp
de pierdut, mai bine nu te-ai aventura cu mașina prin oraș. Orașul este
construit în stil săsesc, cu case mici dar porți impunătoare, unite între ele,
formând ziduri ce delimitează străzi înguste, de cele mai multe ori cu sens
unic. Câteva locuri interesante de vizitat sunt zidurile cetății, catedrala
catolică, școala generală construită acum multe secole sau turnul de apărare.
Am
vizitat și Clujul, Cugirul și Alba Iulia, cu măreața ei cetate care se află în
renovare în momentul de față, dar atunci când lucrările se vor termina, cu
siguranță va fi cea mai frumoasă cetate din estul Europei, dacă nu din Europa.
Are o formă frumoasă de stea și șase porți decorate cu niște sculpturi superbe.
În fiecare zi, la prânz are loc schimbarea gărzii, un spectacol care te duce cu
gândul înapoi în timp, dar nu despre Alba-Iulia voiam să vă vorbesc, o să fac
asta în decembrie, când voi participa la festivalul Unitate și Prietenie, care
are loc în fiecare an în jurul datei de 1 Decembrie. Eu voiam să vă vorbesc
despre un loc despre care, bănuiesc, foarte puțini dintre voi au auzit, și
anume Salina Turda.
Salina
Turda este localizată în județul Cluj, în zona Durgău-Valea Sărată din Turda.
Până la modernizarea acesteia, în anii 2009-2010, intrarea se făcea doar prin
galeria de acces Franz Josef, dar acum, intrarea principală se face prin centrul
turistic Salina-Durgău. După cum am aflat, în această zonă au avut loc
exploatări de sare încă din perioada preromană, începând cu anul 50 î.C. Istoria
ei continuă până în epoca contemporană și anume până în anul 1932 când a fost
închisă din cauza dotărilor primitive și a randamentului scăzut. A fost
redeschisă în anul 1992, în scop turistic și curativ. După renovare, salina a
primit haine noi având un aspect S.F. datorat multitudinii de lumini și forme
futuriste din interiorul minei, în care s-au păstrat și vechile utilaje
folosite pentru extragerea clorurii de sodiu, cum ar zice chimiștii. Salina
Turda deține în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și
o „roată panoramică”, de unde se pot admira stalactitele din sare. În cea mai adâncă mină, mina Tereza, este un
lac cu soluție salină suprasaturată, pe care te poți plimba cu barca, admirând
cascadele de sare de pe pereții minei.
Adevărul
este că nu poți descrie foarte bine în cuvinte frumusețea acestei saline, iar
fiecare dintre cei care au drum în zona Turda, nu ar trebui să rateze acest loc
unde, în mijlocul verii, ai nevoie de bluză, pentru că temperatura scade pana
la 10 grade celsius.
Ca
să închei, Timișul, Alba și Clujul sunt 3 județe ale țării noastre pline de
locuri frumoase despre care pot să spun cu mândrie că le-am vizitat în vara
anului 2012, într-o perioadă foarte scurtă, de numai 24 de zile, 24 de zile de
caniculă, 24 de zile cu mai mult de 24 de prieteni noi.
Roxana-Ionela Crăciun,
Proaspăt absolvent
al WSU, secția Chimie-Biologie-Geografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu