Este oare posibil sa te îndrăgostești de o melodie și să o asculți o zi întreaga?
Aceleași 4 minute și 38 de secunde care se repetă la nesfârșit, care te ajută să retrăiești clipele în care ai auzit pentru prima oara acele note. Nu pot sa înțeleg cum poți să visezi o melodie, să ai impresia că auzi o chitară, că toata lumea fredonează acel cântec, să ți se întipărească în subconștient și să nu înțelegi de ce.
Pur și simplu ador acest cântec (știu ca ma repet, dar nu realizez modul exact în care să-mi exprim sentimentele), dar nu-mi dau seama de ce, adică este un cântec interesant, dar parcă nu e genul meu, cu toate astea nu mă pot opri din ascultat. Este unsprezece noaptea, iar mama îmi zice să micșorez volumul, dar parca as fi dependenta, este ca un drog, ca o stare de bine, o feerie de culoare, textura, sunet și sentimente, toate concomitent. Este ca o limba străina pe care am impresia ca o înțeleg și parcă o știu de când m-am născut, am impresia ca pot face orice și îmi vine sa ies și să dansez în mijlocul străzii, dar ploua. Când ma uit pe geam parca vad o alta lume, parca ceva s-a schimbat de ieri pana azi, chiar și ploaia pare mai vesela, iar fericirea mea
interioara e imensa, ma simt de parca as putea ingloba toata galaxia in sufletul meu, dar in acelasi timp, parca sunt prea multe lucruri ingramdite acolo, pentru ca e ceva care le apasa si ele se ascund prin colturi si crapaturi pentru ca acel ceva sa aiba loc de desfasurare.
Pentru mine ploaia nu mai contează, pentru mine a venit deja primăvara și e soare, pentru ca muzica îndepărtează toți norii, iar mii de flori colorează peisajul.
(later edit) Au trecut aproape 40 de minute de cand am postat şi am realizat un lucru... nu-mi place melodia, ci ador vocea care o cânta
Aceleași 4 minute și 38 de secunde care se repetă la nesfârșit, care te ajută să retrăiești clipele în care ai auzit pentru prima oara acele note. Nu pot sa înțeleg cum poți să visezi o melodie, să ai impresia că auzi o chitară, că toata lumea fredonează acel cântec, să ți se întipărească în subconștient și să nu înțelegi de ce.
Pur și simplu ador acest cântec (știu ca ma repet, dar nu realizez modul exact în care să-mi exprim sentimentele), dar nu-mi dau seama de ce, adică este un cântec interesant, dar parcă nu e genul meu, cu toate astea nu mă pot opri din ascultat. Este unsprezece noaptea, iar mama îmi zice să micșorez volumul, dar parca as fi dependenta, este ca un drog, ca o stare de bine, o feerie de culoare, textura, sunet și sentimente, toate concomitent. Este ca o limba străina pe care am impresia ca o înțeleg și parcă o știu de când m-am născut, am impresia ca pot face orice și îmi vine sa ies și să dansez în mijlocul străzii, dar ploua. Când ma uit pe geam parca vad o alta lume, parca ceva s-a schimbat de ieri pana azi, chiar și ploaia pare mai vesela, iar fericirea mea
interioara e imensa, ma simt de parca as putea ingloba toata galaxia in sufletul meu, dar in acelasi timp, parca sunt prea multe lucruri ingramdite acolo, pentru ca e ceva care le apasa si ele se ascund prin colturi si crapaturi pentru ca acel ceva sa aiba loc de desfasurare.
Pentru mine ploaia nu mai contează, pentru mine a venit deja primăvara și e soare, pentru ca muzica îndepărtează toți norii, iar mii de flori colorează peisajul.
(later edit) Au trecut aproape 40 de minute de cand am postat şi am realizat un lucru... nu-mi place melodia, ci ador vocea care o cânta
e real :x :x ,mi s`a intamplat si mie ;)). Nu te speria,iti trece :p
RăspundețiȘtergere:) oricum i se intampla :)
RăspundețiȘtergere