duminică, 27 septembrie 2009

Duminica

Duminica...zi de liniste, de odihna.
Azi e ziua in care poti sa faci ce-ti doresti, e ziua in care poti sa te trezesti la unu, sa lenevesti pana la 3 uitandu-te la desene, ca mai apoi, cand realizezi ca-ti este foame, sa te duci sa servesti micul dejun. Da, micul dejun, nu e o greseala, lapte, cereale, iaurt, branzica topita, unt, dulceata, miere si tot ce-ti pofteste inimioara.
Duminica este ziua in care ai dreptul sa te joci badmintonin in parc printre copii de 4-5 ani care se uita cu jind la paletele colorate si la fluturasul cu burete galben. E ziua in care ai dreptul sa razi pe strada, ziua in care poti sa-ti faci planuri pentru o viata fara griji si sa umbli cu doi "alcoolici" pe strada. Azi e ziua in care poti sa mananci seminte, chips-uri si pufuleti pe banca la marginea strazi, in timp ce bei Cola dintr-un pahar de unica pe care il protejezi cu picioarele pentru a nu fi atacat de cojile de seminte "parasutiste".
Duminica e momentul in care iti aduci aminte ca esti inca un copil, ca ai dreptul sa te bucuri de o castana cazuta in fata ta si ca ai dreptul sa cicalesti pe cineva folosind apelative nu tocmai dragute si poezii de prescolari.
Duminica nu este sfarsitul unei saptamani, duminica este inceputul uneia noi, inceputul fericit care trebuie sa-ti ofere forta pentru cursa cu obstacole pe care o vei parcurge in urmatoarele 5 zile.
Savurati duminica precum ultima picatura de apa din desert, precum ultima bucatica dintr-o ciocolata, precum ultima raza de soare a anului.

vineri, 25 septembrie 2009

Un gest mai putin frumos

Postarea anterioara a fost despre ceva dragut si despre modul cum un colectiv se poate organiza pentru a-i face o bucurie unui coleg, dar acum...sa trecem la lucruri "de zi cu zi".
Sunt o foarte mare amatoare de muzica, astfel incat vazandu-i pe cei doi colegi ai mei din ultimele doua banci, randul de la geam, trimitand muzica prin bluetooth, am luat unul dintre cele doua telefoane (fara sa cer voie -rusine mie-) pentru a vedea ce pot gasi: printre multitudinea de melodii "comerciale" am gasit ceva ce m-a interesat. Am activat bluetooth-ul si am inceput sa transfer. Tinand cont ca se sunase, colegul meu Andrei(posesorul telefonului) a fost de acord sa iau telefonul in banca si sa continui transferul, urmand ca la sfarsitul operatiunii sa-i restitui "proprietatea personala".
Ei bine...nu s-a intamplat asa. :D
Telefonul nu a mai ajuns la Andrei, pentru ca o alta colega, s-a gandit sa-l pastreze (se stie ea cine :*). Meniu-Card de memorie-Imagini si asa a ajuns toata clasa sa vada pozele sale. Intre timp a sosit profesorul(sau profesoara, nu mai tin minte) si ora s-a desfasurat normal.
Soneria.
Andrei vine sa-si recupereze telefonul, este "blocat" de cateva fete, printre care ma numar.
A urmat timp de 10 minute un joc in care telefonul s-a plimbat prin diferite maini(si buzunare), iar intr-un final, dupa ce s-a sunat, telefonul a ajuns la mine.
Atunci am auzit acea "amenintare": "Te-as spanzura daca as putea!"
Ei bine, Andrei, eu sper sa nu faci asta pentru ca...n-am decat 15 ani.
Eu stiu ca tu si cu Codrut vreti sa ajungeti presedintii clasei, dar nu trebuie sa ma spanzurati, pot sa abdic din functie oricand.
Sper ca nu te-ai suparat, iar daca te-ai suparat, nu-i nimic, las' ca-ti trece.

Un gest frumos

Astazi am facut un gest frumos, i-am cumparat unui coleg, de ziua lui, cadou din partea clasei si nimeni nu a avut nimic de obiectat.
Sper ca i-a placut.
Multumiri Adelei, Oanei, lui Myky, lui Marian si ....celor care au fost sa cumpere, cu riscul de a intarzia la ora de engleza.
Si nu in ultimul rand doamnei de engleza pentru ca a inteles si nu le-a pus absenta.
Inca o data: La Multi Ani! din partea clasei a IX-a A

Two weeks after

Two weeks after sau cum se vede liceul prin ochii mei dupa doua saptamani.
Pai, in primul rand este foarte multa liniste, e curat,iar cel mai important lucru: e portocaliu. Se pare ca am plecat dintr-o scoala portocalie si am ajuns intr-un liceu portocaliu, dar nu conteaza, mie imi place si asa.
Nu realizez, inca, faptul ca au trecut deja doua saptamani, pentru ca mintea mea este tot in vacanta, mai astept uneori teleonul sa sune si sa plec afara, nerealizand ca ceasul este 12am si nu 6pm.
Liceul l-am inceput cu "dreptul", pentru ca prima mea nota a fost un 9, la fizica, si pot spune ca sunt foarte mandra de mine pentru aceasta nota.
Colegii mei...mmm...ce-as putea zicea despre ei? Pana acum sunt toti foarte draguti, saritori,iar toata clasa noastra se comporta ca un grup compact, dar nu am avut inca niciun obstacol de sarit sa vedem daca ramane cineva in urma sau daca altii vor dorii sa avanseze in afara grupului.

luni, 14 septembrie 2009

Prima zi de scoala

14 septembrie, prima zi de scoala...
6.30, suna ceasul(defapt alarma telefonului, dar ca sa pastram un aer de poveste, vom zice ceas), cu ochii impaienjeniti de somn privesti tavanul si nu intelegi de ce te-ai trezit asa de diminieata. Realizezi ca trebuie sa ajungi la scoala pentru ca vacanta s-a terminat. Te ridici si ramai impietrit pe marginea patului, ai mai vrea inca o ora de somn, dar nu se poate.
Te speli, te imbraci, mananci putin si...la drum!
EEAfara adie vantul si strazile sunt pustii. E prea devreme, iar ceilalti abia acum se trezesc. Nici macar un caine, o pasare, nimic, totul doarme.
Urci in microbuz, realizezi ca numai sunt locuri, te uiti la ceas: 8 fara 20 de minute si iti zici ca poti sa stai 30 de minute in picioare. Teoretic nu ar fi prea greu, dar tinand cont de faptul ca in picioare ai pantofi cu toc (ca sa fii eleganta), iar drumul pana in Targu-Jiu e plin de gropi, te dezechilibrezi de cateva ori, calci pe picioare persoanele care sta in spatele tau si iti ceri mii de scuze, dar n-ai ce sa faci, asa e drumul.
Ajungi intr-un final la scola, foarte multi oameni pe care nu-i cunosti, esti nou. Din cand in cand mai apare cate o fata cunoscuta si te bucuri sa realizezi ca totusi nu esti singur.Directorul si cateva personalitati rostesc discursurii pe care nu le auzi din cauza ca toata lumea vorbeste in jurul tau. Se striga listele si pornesti spre clasa in care iti vei petrece urmatorii patru ani, te asezi timid si iti plimbi privirea printre banci, esti singur, nu cunosti pe nimeni.
Dirigintele spune discursul de inceput de an, asteptarile, restrictiile si beneficile pe care le poti avea, apoi cuvintele magice : 'Puteti pleca'
Te ridici din banca si cineva te saluta, ii raspunzi dar nici macar nu realizezi cu cine ai vorbit.
A trecut prima zi de scoala, dar tu nu realizezi inca asta, tu esti inca in vacanta.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Prima mea postare

Stiu ca ar trebui sa ma prezint, sa spun (sau mai bine zis, sa scriu) ceea ce ma reprezinta, dar nu stiu cu ce sa incep, nu stiu ce ar fi potrivit sa scriu si ce nu ar fi.
Probabil ca ceea ce o sa scriu in continuare nu are nicio logica, iar unele propozitii vor fi "anemice", dar postez totul fara sa gandesc ceea ce scriu, imi las degetele sa tasteze singure in timp ce mintea mea zboara intr-o melodie pop-rock, cantata de o trupa din Franta(Exocet). Nu o sa povestesc despre ei, nu o sa pun un link, cine este interesat poate sa caute pe Google. O sa va intrebati -probabil- de ce ascult muzica in franceza, cand as putea asculta atatea trupe in engleza, ei bine, acesta este modul meu de a invata franceza, ma ajuta sa inteleg mai bine vorbirea, accentul, si asa reusesc sa retin mult mai multe cuvinte, dezvoltandu-mi vocabularul. Mie nu-mi place franceza, mi se pare o limba foarte dificila, dar trebuie invatata (obligat-fortat), pentru ca voi avea nevoie de ea in viata deoarece: doua limbi straine "dau bine" in C.V., dar cel mai important lucru ar fi plecarea in Franta, conditionata de un nivel mediu de cunoastere a limbii.
Sa continuam cu cateva chestii cotidiene...cum ar fi faptul ca poimaine incepe scoala, liceul. O noua etapa din viata mea incepe sa se contureze, iar emotiile sunt foarte mari, nu cred ca am avut astfel de emotii nici in prima zi de scoala in clasa intai si nici intr-a cincea.
Sunt foarte stresata.
De ce?
Nu stiu nici eu, cert este ca mi-as mai dorii cateva zile de vacanta in plus. Nu foarte multe, doar o saptamana, doua...trei(daca nu cer prea mult).
Se pare ca am inceput sa aiurez si consum spatiul degeaba.
Cred ca ar trebui sa inchei aici, dar mai am atatea de zis. Dar nu stiu ce sa scriu, oricum sper sa va placa blogul meu.
Pa pa! Ne mai vedem!