vineri, 21 septembrie 2012

Backwards letters

Hey, TU!                                                                                                   
Tu, da, tu, cu tine vorbesc, de uiți prin mine de parcă n-aș fi aici, dar mereu voi fi, chiar dacă n-o să recunoști mereu asta. Sunt eu, eu conștiința ta de când aveai trei ani și sunt tare curioasă, sunt curioasă să aflu ce s-a întâmplat cu tine, de ce ai zâmbetul ăla fals pe față și de ce ești ipocrită, nu erai așa dar i-ai lăsat să te mânjească și sunt tare dezamăgită de tine!
Acum, nu vreau să te schimbi brusc, pentru că știu că ai multe pe cap, dar încet, încet, vreau să te întorci la caracterul frumos pe care l-ai avut înainte, vreau să fii aceiași persoană sinceră pe care am cunoscut-o eu, dar care s-a pierdut undeva pe parcurs.
Îți urez toate cele bune și sper că peste un an, să am numai lucruri bune de spus despre tine!
EU

joi, 6 septembrie 2012

24 de zile departe de casă


<<Înainte să citiți, vreau să știti că acest articol a fost scris cu ceva timp înainte de a fi publicat, dar motivul pentru care nu am făcut asta, nu-l știu nici eu.>>

Anul acesta am avut ocazia să vizitez multe locuri frumoase din Ardeal și mi-ar plăcea să știe mai multă lume despre ele, dar cel mai mai important, vreau să vă povestesc despre cea mai plăcută perioadă din această vacanță: cele două săptămâni de studenție petrecute în Timișoara în cadrul proiectului West Summer University, un proiect realizat de Organizația Studenților din cadrul Universității de Vest din Timișoara(OSUT).
Acest proiect se adresează elevilor absolvenți ai clasei a XI-a din toate instituțiile de învățământ din țară și urmărește experimentarea de către elevi a vieții de student, aceștia având ocazia să participe la cursurile uneia sau mai multor faculțăți, să experimenteze viața dintr-un cămin studențesc, să participe la petreceri și evenimente culturale și să simtă pe pielea lor atmosfera unui examen, fericirea unei note mari sau dezamăgirea unei restanțe.
Până acum am vorbit destul de obiectiv despre proiect,  prezentând ideea principală a acestuia, dar acum vreau să încerc să vorbesc despre ce a însemnat pentru mine WSU. Admiterea mea în cadrul acestui proiect a fost plină de peripeții, dar până la urmă am ajuns unde am vrut și anume „studentă” în cadrul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie.
Ziua de 19 iulie a marcat începutul proiectului și ziua plecării mele la Timișoara, oraș ce urmă să mă găzduiască timp de două săptămâni. Am fost așteptate la sosire de doi dintre organizatori care ne-au condus la cămin. Probabil vi se pare ciudat că folosesc pluralul, dar n-am fost singură la WSU, am fost însoțită de colega mea de clasă Raluca, și ea studentă la aceeași facultate ca și mine.
Am fost cazați în căminul 13, număr cu noroc și cu ghinion aș putea spune. Ghinionul a fost că nu existau perdele la dușuri, dar nu asta a fost marea problemă, pentru că am realizat că puteai închide ușa la sala cu dușuri și, deși erau trei dușuri, de cele mai multe ori era doar o singură persoană înăuntru. Căminul, în ansamblu, era unul foarte bine echipat, am avut frigider și televizor în cameră și deși camera era cam micuță, pentru două persoane era spațiu îndeajuns, dar marele atuu al acelei camere era că avea un dulap mare în care ar fi încăput hainele pentru un semestru chiar și pentru o mare iubitoare de haine, ca mine.
N-am avut timp să ne plictisim de loc, unii dintre noi n-au avut timp nici să doarmă cum trebuie și am simțit din plin viața de student, atunci când ai atât de multe de făcut și ți-ai dori ca ziua să aibă mai  mult de 24 de ore, ai vrea ca mâncarea să fie mai multă și banii șă fie mai mulți pentru că sunt prea multe lucruri de cumpărat. Am avut activități atât de diverse: am făcut turul Timișoarei având ca ghid un viitor student, fost membru al Consiliului Național al Elevilor, am mers la Grădina Zoologică și la cea Botanică, am fost chiar și în Parcul Copiilor, unde am pierdut 10 ani sau mai mult atunci când am intrat pe poartă, pentru că toate jucăriile de acolo erau mult prea tentante ca să nu le încerci,  am fost și la Mall, că nu se poate să nu vizitezi un centru de cumpărături atunci când ești în vacanță, dar cele mai amuzante activități au fost petrecerile tematice, am avut petrecere Disney, Spartani și amazoane, Travesti și petrecere în pijamale. Am descoperit în Timișoara și un loc foarte interesant unde poți să petreci o după amiază relaxantă citind sau ascultând muzică Jazz, cei care ați trecut prin Timișoara, probabil ați auzit de Scârț, loc lejer.
Cursurile au fost destul de obositoare, pentru că durau aproape 2 ore și erau 3 unul după altul, ocupându-ne toată dimineața, dar nu pot să zic că regret. Am învâțat lucruri pe care nu le știam și mai ales am făcut experimente pe care nu am reușit să le facem la școală șin lipsă de timp sau de materiale. Am văzut stomate la microscop și am analizat probe de aer, am văzut chiar și o probă de apă dintr-un ghețar de pe meleagurile noastre. Am avut ca îndrumători niște profesori de excepție, doctori în domeniile dumnealor, care și-au răpit câteva zile din concediu pentru a le preda și a le vorbi despre viața de facultate unor elevi de liceu.
Am dat chiar și examene, la biologie și chimie, organică și anorganică, dar, din nefericire, nu am primit nici până acum rezultatele. Am realizat că poți să înveți într-o săptămână la fel de multă materie cât ai învățat într-o lună sau mai mult la liceu, ceea ce a fost oarecum uimitor pentru mine.
Mi-a plăcut Timișoara ca și oraș, dar nu la fel de mult cum mi-a plăcut Bucureștiul, despre care aș tot vorbi mereu și unde m-aș duce cu orice ocazie. Timișoara este un oraș curat, cu multe parcuri și o zonă centrală superbă pentru promenadă, un loc pe care vă sfătuiesc din toată inima să-l vizitați și de care vă veți îndrăgosti dacă vă place liniștea.
Pe 1 august am avut parte și de o ceremonie de absolvire. Este adevărat că nu am avut robe și diploma pe care am primit-o nu valorează foarte mult, dar pentru mine înseamnă două săptămâni pe care o să mi le amintesc mult timp, înseamnă o mulțime de oameni interesanți cu care am avut ocazia să socializez și, sper eu, o mulțime de prieteni în toate colțurile țării, de la Constanța până în Satu Mare.
Pe 2 august am plecat spre Sebeș, fiind hotărâtă să văd cât mai multe lucruri înainte să mă întorc pe meleaguri gorjene. Despărțirea a fost grea, iar drumul a fost plin de peripeții, deoarece locomotiva trenului în care mă aflam s-a defectat la nici două ore de la plecare și am așteptat un alt tren, care la rândul lui a avut întârziere li din cauza căruia am pierdut trenul de legătură din Simeria li a trebuit să aștept încă două ore până la următorul tren, așa că am ajuns la destinație cu nici mai mult nici mai puțin de 2 ore și jumătate întârziere.
Sebeșul este un oraș mic, mult mai mic decât Târgu-Jiul și care se confruntă cu un trafic infernal datorită lucrărilor la o autostradă din apropiere, tot traficul fiind deviat prin oraș, așa că, dacă nu ai nervi de oțel sau foarte mult timp de pierdut, mai bine nu te-ai aventura cu mașina prin oraș. Orașul este construit în stil săsesc, cu case mici dar porți impunătoare, unite între ele, formând ziduri ce delimitează străzi înguste, de cele mai multe ori cu sens unic. Câteva locuri interesante de vizitat sunt zidurile cetății, catedrala catolică, școala generală construită acum multe secole sau turnul de apărare.
Am vizitat și Clujul, Cugirul și Alba Iulia, cu măreața ei cetate care se află în renovare în momentul de față, dar atunci când lucrările se vor termina, cu siguranță va fi cea mai frumoasă cetate din estul Europei, dacă nu din Europa. Are o formă frumoasă de stea și șase porți decorate cu niște sculpturi superbe. În fiecare zi, la prânz are loc schimbarea gărzii, un spectacol care te duce cu gândul înapoi în timp, dar nu despre Alba-Iulia voiam să vă vorbesc, o să fac asta în decembrie, când voi participa la festivalul Unitate și Prietenie, care are loc în fiecare an în jurul datei de 1 Decembrie. Eu voiam să vă vorbesc despre un loc despre care, bănuiesc, foarte puțini dintre voi au auzit, și anume Salina Turda.
Salina Turda este localizată în județul Cluj, în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Până la modernizarea acesteia, în anii 2009-2010, intrarea se făcea doar prin galeria de acces Franz Josef, dar acum, intrarea principală se face prin centrul turistic Salina-Durgău. După cum am aflat, în această zonă au avut loc exploatări de sare încă din perioada preromană, începând cu anul 50 î.C. Istoria ei continuă până în epoca contemporană și anume până în anul 1932 când a fost închisă din cauza dotărilor primitive și a randamentului scăzut. A fost redeschisă în anul 1992, în scop turistic și curativ. După renovare, salina a primit haine noi având un aspect S.F. datorat multitudinii de lumini și forme futuriste din interiorul minei, în care s-au păstrat și vechile utilaje folosite pentru extragerea clorurii de sodiu, cum ar zice chimiștii. Salina Turda deține în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și o „roată panoramică”, de unde se pot admira stalactitele din sare.  În cea mai adâncă mină, mina Tereza, este un lac cu soluție salină suprasaturată, pe care te poți plimba cu barca, admirând cascadele de sare de pe pereții minei.
Adevărul este că nu poți descrie foarte bine în cuvinte frumusețea acestei saline, iar fiecare dintre cei care au drum în zona Turda, nu ar trebui să rateze acest loc unde, în mijlocul verii, ai nevoie de bluză, pentru că temperatura scade pana la 10 grade celsius.
Ca să închei, Timișul, Alba și Clujul sunt 3 județe ale țării noastre pline de locuri frumoase despre care pot să spun cu mândrie că le-am vizitat în vara anului 2012, într-o perioadă foarte scurtă, de numai 24 de zile, 24 de zile de caniculă, 24 de zile cu mai mult de 24 de prieteni noi.

Roxana-Ionela Crăciun,
Proaspăt absolvent al WSU, secția Chimie-Biologie-Geografie