So it begins...the great battle of our times

      Mâine începe „marea bătălie” a noastră, generația 94(și cu unele excepții din 93, respectiv 95, iar ca să nu fie discuții o să zic generația 2001, pentru că atunci am început școala). Începe cu proba de compentențe la Limba și Literatura Română, o proba mai mult formală, unde trebuie doar să fii prezent ca să îndeplinești criteriul de participare la probele scrise și al cărui rezultat nu prea contează, decât pentru orgoliul personal.
      Problema cea mai mare nu ar fi aceste competențe, problema cea mai mare ar fi probele scrise, despre care suntem bombardați cu informații din presă care ne anunță că o să fie schimbări, profesorii sunt la fel de debusolați ca noi și nu știu nici ei ce să răspunde multitudinii de întrebări din partea noastră.
     Ce nu înțeleg eu, oare ce au avut toți miniștri educației cu generația asta 2001, în clasa a 4-a ne-ați dat testări, ne-ați anunțat inițial că o să fie la două materii, apoi v-ați răzgândit și ne-ați pus să alegem una, ca să ne anunțati cu 3 zile înainte că o să dăm la trei materii. În gimnaziu, a fost puțin mai liniște pentru că schimbarea se produsese deja la cei cu un an mai mari, dar nici atunci nu erați hotărâți ce fel de subiecte vreți să ne dați, ne schimbați programa de la o lună la alta și ne-ați amețit de tot. Dar ideea generală este că atunci nu contau așa de mult ca acum, dar oare acești oameni nu realizează cât de mult contează această medie la BAC, care a ajuns criteriu de admitere la facultate, pentru foarte mulți dintre cei care acum o săptămână erau cei mai fericiți că au purtat robe și au fost la banchet?
     Eu sper doar ca acești oameni să se hotărască o dată ce vor sa ceară de la noi ca să știm și noi ce trebuie să facem, pentru că nimeni nu vrea să fie cel care îngroașă rândurile celor picați la examenul de bacalaureat, un număr pe o listă neagră, o unitate într-o statistică a eșecului.
     Dragi colegi de „suferință”, care ați trecut și treceți împreună cu mine prin aceste schimbări ale unor oameni nepăsători, vă urez mult noroc, liniște și calm ca să putem să trecem peste ele, iar la sfârșitul lunii iulie, când o să se termine toată această agitație(mă refer și la admitere) să ne auzim cu bine și poate, cine ne știe, ne vedem la mare! Până atunci, spor la învățat!

Dear Future Me,

  În iunie 2012 am citit un articol pe blogul lui Cristian Florea (articolul lui) despre un site unde poți să scrii un email pe care o să-l primești în viitor, la o anumită dată, pe care o alegi tu. Mi s-a părut interesantă ideea aşa că am scris şi eu, dar nu un email, ci două, dar ce am scris în ele, nu-mi mai aduc aminte deloc şi nici când ar trebui să le primesc.

  Mi-am adus aminte azi, din greșeală de acest lucru şi oarecum mă supără ideea că am uitat totul şi că nu-mi aduc aminte nici măcar fragmente din ce am scris, aveam mai multă încredere în memoria mea. Am încercat să-mi reamintesc azi multe momente prin care am trecut şi văd că uit din ce în ce mai multe detalii, imaginea de ansamblu o să rămână mereu în mintea mea, dar aş fi vrut să rămână şi detaliile.

  Pe blog n-am mai scris de mult şi n-am încă puterea să-l închid, nu-mi vine să cred că a apărut odată cu intrarea mea la liceu, liceu care o să se termine peste 3 luni, pare atât de ireal. Sper să devin puţin mai conștientă şi să continui să scriu pentru că şi ăsta este un mod prin care pot păstra detalii pentru viitor, chiar dacă eu o să le mai uit.

  Ieri mi-am facut poze la creier...ştiu, sună ciudat, dar asta se întâmplă când faci un RMN...şi se pare că e în cea mai buna stare de funcţionare...acum, eu sunt curioasă, cand au făcut poze, piticii mei de pe creier nu au apărut în niciuna, oare dormeau la ora aceea? 

  Mai am 5 zile până plec la națională, la București sau la Buftea, nu știu nimic sigur...dar nu contează, important e că o să revăd oameni pe care nu i-am mai văzut de mult și de care îmi e dor. Sper să fie mai bine decât acum 2 ani sau dacă nu, măcar să rămân cu aceeași impresie după aceste 5 zile.

  Concluzionând, folosiți site-ul despre care v-am zis și trimiteți-vă și voi un email, nu durează mult, dar cred că o să aveți o surpriză peste un an, poate mai mult, poate mai puțin, atunci când o să-l primiți, pentru că există șanse mari să uitați că l-ați trimis până atunci.


P.S. Anul trecut scriam despre BQ (aici) și îmi pare așa de rău că anul acesta nu s-a mai ținut, îmi e dor de un camp...

O zi cu ceață...

      Azi este o zi numai bună pentru lenevit, dar și această lene trebuie să fie una constructivă, pentru că azi poți să stai la căldură cu o carte în mână în timp ce bei o ciocolată caldă și mănânci biscuiți. Îți mai arunci ochii pe fereastră din când în când și vezi cum se chinuie frunzele să nu cadă, le vezi cum se îndoaie sub greutatea ceții și parcă îți vine să plângi pentru ele, sunt ultimele zile de viață, sfârșitul lor a venit deja și tot așa o să vină și pentru noi la un moment dat, dar...măcar viața noastră durează mai mult de 9 luni.
       Și lumina e rece, e albă și te îngheață și oricât de mult ai vrea să stai la soare să te încălzești, statul pe loc îți face mai mult rău, așa că trebuie să pleci mai departe....departe de tot, spre nicăieri, să cunoști lucruri și oameni noi, pentru că pe ceilalți i-ai „devorat” deja, le-ai furat toată energia și tu ai nevoie de o sursă de energie ca să te încălzești. Ai nevoie de ea ca să nu îngheți de tot, măcar la suprafață pentru că interiorul e deja un recipient mare cu azot lichid, trebuie doar să ai grijă să nu se spargă atunci când nu trebuie!

Întâlnire cu Sofia

     Am fost miercuri la o întâlnire neobişnuită, o întâlnire cu o anume Sofia şi am încercat să descopăr fericirea, rostind cuvinte mari şi frumoase despre fericirea de zi cu zi, care ne înconjoară pe toţi.
    Să nu înțelegeți greșit, n-am fost la întâlnire cu o fată, ci cu o muză, muza filosofiei. Cu ce ocazie? Cu ocazia zilei internaționale a filosofiei care se sărbătorește în fiecare an în a treia săptămână a lunii noiembrie, pentru că se presupune că în această perioadă s-ar fi născut Socrate.Cine este Socrate-este cel care care a coborât filosofia din cer pe Pământ încercând sa descopere cine suntem noi ca oameni, ce suntem, ce ne definește.
       Oricum, nu cred că avem nevoie de lecţii de filosofie predate de mine, adică puteţi trăi şi fără asta, nu? De ce scriu eu acest articol, pentru că am rămas uimită de sensibilitatea celor mai mulți dintre cei prezenți la acest concurs, pentru că întâlnirea cu Sofia a fost un concurs adresat elevilor de liceu, de clasa a 12-a(și nu numai), având mai multe secțiuni: eseu, creație literară și arte vizuale.
        Despre ce fericire vorbeam mai devreme, despre „Cafeneaua filosofică” ce m-a avut pe mine ca și chelner, un chelner filosof care în loc să aducă o linguriță de miere...a adus cu el o dizertație despre motivele fericirii și suferința ca și măsură de comparație a fericirii, o metodă de interogare socratică și momente amuzante....sper că nu i-am dezamăgit...prea rău pe cei care au avut ocazia de a mă vedea pentru că eu am avut mari emoții, iar din cauza asta, aproape jumătate de dialog s-a transformat în improvizație...He! he! ce să și facă, memoria nu mai funcționează cum trebuie când te privesc peste 60 de perechi de ochi :D
       Sfârșitul acestei întâlniri a fost un amalgam de sentimente: fericire pentru că tot stresul organizării se terminase, concursul a fost un succes, iar lucrurile auzite m-au impresionat plăcut, dar într-un fel și puțină supărare pentru că mi-a luat mult să descopăr că unii oameni nu sunt ceea ce par, că sub acea mască de persoană fericită și optimistă se ascunde un suflet așa sensibil sau un talent imens!
       Felicitări tuturor participanților, toți sunteți niște câștigători, iar Sofia, cred că a fost încântată de această întâlnire, n-a mai avut de mult atâția pretendenți.:))

Backwards letters

Hey, TU!                                                                                                   

Tu, da, tu, cu tine vorbesc, de uiți prin mine de parcă n-aș fi aici, dar mereu voi fi, chiar dacă n-o să recunoști mereu asta. Sunt eu, eu conștiința ta de când aveai trei ani și sunt tare curioasă, sunt curioasă să aflu ce s-a întâmplat cu tine, de ce ai zâmbetul ăla fals pe față și de ce ești ipocrită, nu erai așa dar i-ai lăsat să te mânjească și sunt tare dezamăgită de tine!

Acum, nu vreau să te schimbi brusc, pentru că știu că ai multe pe cap, dar încet, încet, vreau să te întorci la caracterul frumos pe care l-ai avut înainte, vreau să fii aceiași persoană sinceră pe care am cunoscut-o eu, dar care s-a pierdut undeva pe parcurs.

Îți urez toate cele bune și sper că peste un an, să am numai lucruri bune de spus despre tine!

EU

24 de zile departe de casă

<<Înainte să citiți, vreau să știti că acest articol a fost scris cu ceva timp înainte de a fi publicat, dar motivul pentru care nu am făcut asta, nu-l știu nici eu.>>

Anul acesta am avut ocazia să vizitez multe locuri frumoase din Ardeal și mi-ar plăcea să știe mai multă lume despre ele, dar cel mai mai important, vreau să vă povestesc despre cea mai plăcută perioadă din această vacanță: cele două săptămâni de studenție petrecute în Timișoara în cadrul proiectului West Summer University, un proiect realizat de Organizația Studenților din cadrul Universității de Vest din Timișoara(OSUT).

Acest proiect se adresează elevilor absolvenți ai clasei a XI-a din toate instituțiile de învățământ din țară și urmărește experimentarea de către elevi a vieții de student, aceștia având ocazia să participe la cursurile uneia sau mai multor faculțăți, să experimenteze viața dintr-un cămin studențesc, să participe la petreceri și evenimente culturale și să simtă pe pielea lor atmosfera unui examen, fericirea unei note mari sau dezamăgirea unei restanțe.

Până acum am vorbit destul de obiectiv despre proiect,  prezentând ideea principală a acestuia, dar acum vreau să încerc să vorbesc despre ce a însemnat pentru mine WSU. Admiterea mea în cadrul acestui proiect a fost plină de peripeții, dar până la urmă am ajuns unde am vrut și anume „studentă” în cadrul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie.

Ziua de 19 iulie a marcat începutul proiectului și ziua plecării mele la Timișoara, oraș ce urmă să mă găzduiască timp de două săptămâni. Am fost așteptate la sosire de doi dintre organizatori care ne-au condus la cămin. Probabil vi se pare ciudat că folosesc pluralul, dar n-am fost singură la WSU, am fost însoțită de colega mea de clasă Raluca, și ea studentă la aceeași facultate ca și mine.

Am fost cazați în căminul 13, număr cu noroc și cu ghinion aș putea spune. Ghinionul a fost că nu existau perdele la dușuri, dar nu asta a fost marea problemă, pentru că am realizat că puteai închide ușa la sala cu dușuri și, deși erau trei dușuri, de cele mai multe ori era doar o singură persoană înăuntru. Căminul, în ansamblu, era unul foarte bine echipat, am avut frigider și televizor în cameră și deși camera era cam micuță, pentru două persoane era spațiu îndeajuns, dar marele atuu al acelei camere era că avea un dulap mare în care ar fi încăput hainele pentru un semestru chiar și pentru o mare iubitoare de haine, ca mine.

N-am avut timp să ne plictisim de loc, unii dintre noi n-au avut timp nici să doarmă cum trebuie și am simțit din plin viața de student, atunci când ai atât de multe de făcut și ți-ai dori ca ziua să aibă mai  mult de 24 de ore, ai vrea ca mâncarea să fie mai multă și banii șă fie mai mulți pentru că sunt prea multe lucruri de cumpărat. Am avut activități atât de diverse: am făcut turul Timișoarei având ca ghid un viitor student, fost membru al Consiliului Național al Elevilor, am mers la Grădina Zoologică și la cea Botanică, am fost chiar și în Parcul Copiilor, unde am pierdut 10 ani sau mai mult atunci când am intrat pe poartă, pentru că toate jucăriile de acolo erau mult prea tentante ca să nu le încerci,  am fost și la Mall, că nu se poate să nu vizitezi un centru de cumpărături atunci când ești în vacanță, dar cele mai amuzante activități au fost petrecerile tematice, am avut petrecere Disney, Spartani și amazoane, Travesti și petrecere în pijamale. Am descoperit în Timișoara și un loc foarte interesant unde poți să petreci o după amiază relaxantă citind sau ascultând muzică Jazz, cei care ați trecut prin Timișoara, probabil ați auzit de Scârț, loc lejer.

Cursurile au fost destul de obositoare, pentru că durau aproape 2 ore și erau 3 unul după altul, ocupându-ne toată dimineața, dar nu pot să zic că regret. Am învâțat lucruri pe care nu le știam și mai ales am făcut experimente pe care nu am reușit să le facem la școală șin lipsă de timp sau de materiale. Am văzut stomate la microscop și am analizat probe de aer, am văzut chiar și o probă de apă dintr-un ghețar de pe meleagurile noastre. Am avut ca îndrumători niște profesori de excepție, doctori în domeniile dumnealor, care și-au răpit câteva zile din concediu pentru a le preda și a le vorbi despre viața de facultate unor elevi de liceu.

Am dat chiar și examene, la biologie și chimie, organică și anorganică, dar, din nefericire, nu am primit nici până acum rezultatele. Am realizat că poți să înveți într-o săptămână la fel de multă materie cât ai învățat într-o lună sau mai mult la liceu, ceea ce a fost oarecum uimitor pentru mine.

Mi-a plăcut Timișoara ca și oraș, dar nu la fel de mult cum mi-a plăcut Bucureștiul, despre care aș tot vorbi mereu și unde m-aș duce cu orice ocazie. Timișoara este un oraș curat, cu multe parcuri și o zonă centrală superbă pentru promenadă, un loc pe care vă sfătuiesc din toată inima să-l vizitați și de care vă veți îndrăgosti dacă vă place liniștea.

Pe 1 august am avut parte și de o ceremonie de absolvire. Este adevărat că nu am avut robe și diploma pe care am primit-o nu valorează foarte mult, dar pentru mine înseamnă două săptămâni pe care o să mi le amintesc mult timp, înseamnă o mulțime de oameni interesanți cu care am avut ocazia să socializez și, sper eu, o mulțime de prieteni în toate colțurile țării, de la Constanța până în Satu Mare.

Pe 2 august am plecat spre Sebeș, fiind hotărâtă să văd cât mai multe lucruri înainte să mă întorc pe meleaguri gorjene. Despărțirea a fost grea, iar drumul a fost plin de peripeții, deoarece locomotiva trenului în care mă aflam s-a defectat la nici două ore de la plecare și am așteptat un alt tren, care la rândul lui a avut întârziere li din cauza căruia am pierdut trenul de legătură din Simeria li a trebuit să aștept încă două ore până la următorul tren, așa că am ajuns la destinație cu nici mai mult nici mai puțin de 2 ore și jumătate întârziere.

Sebeșul este un oraș mic, mult mai mic decât Târgu-Jiul și care se confruntă cu un trafic infernal datorită lucrărilor la o autostradă din apropiere, tot traficul fiind deviat prin oraș, așa că, dacă nu ai nervi de oțel sau foarte mult timp de pierdut, mai bine nu te-ai aventura cu mașina prin oraș. Orașul este construit în stil săsesc, cu case mici dar porți impunătoare, unite între ele, formând ziduri ce delimitează străzi înguste, de cele mai multe ori cu sens unic. Câteva locuri interesante de vizitat sunt zidurile cetății, catedrala catolică, școala generală construită acum multe secole sau turnul de apărare.

Am vizitat și Clujul, Cugirul și Alba Iulia, cu măreața ei cetate care se află în renovare în momentul de față, dar atunci când lucrările se vor termina, cu siguranță va fi cea mai frumoasă cetate din estul Europei, dacă nu din Europa. Are o formă frumoasă de stea și șase porți decorate cu niște sculpturi superbe. În fiecare zi, la prânz are loc schimbarea gărzii, un spectacol care te duce cu gândul înapoi în timp, dar nu despre Alba-Iulia voiam să vă vorbesc, o să fac asta în decembrie, când voi participa la festivalul Unitate și Prietenie, care are loc în fiecare an în jurul datei de 1 Decembrie. Eu voiam să vă vorbesc despre un loc despre care, bănuiesc, foarte puțini dintre voi au auzit, și anume Salina Turda.

Salina Turda este localizată în județul Cluj, în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Până la modernizarea acesteia, în anii 2009-2010, intrarea se făcea doar prin galeria de acces Franz Josef, dar acum, intrarea principală se face prin centrul turistic Salina-Durgău. După cum am aflat, în această zonă au avut loc exploatări de sare încă din perioada preromană, începând cu anul 50 î.C. Istoria ei continuă până în epoca contemporană și anume până în anul 1932 când a fost închisă din cauza dotărilor primitive și a randamentului scăzut. A fost redeschisă în anul 1992, în scop turistic și curativ. După renovare, salina a primit haine noi având un aspect S.F. datorat multitudinii de lumini și forme futuriste din interiorul minei, în care s-au păstrat și vechile utilaje folosite pentru extragerea clorurii de sodiu, cum ar zice chimiștii. Salina Turda deține în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și o „roată panoramică”, de unde se pot admira stalactitele din sare.  În cea mai adâncă mină, mina Tereza, este un lac cu soluție salină suprasaturată, pe care te poți plimba cu barca, admirând cascadele de sare de pe pereții minei.

Adevărul este că nu poți descrie foarte bine în cuvinte frumusețea acestei saline, iar fiecare dintre cei care au drum în zona Turda, nu ar trebui să rateze acest loc unde, în mijlocul verii, ai nevoie de bluză, pentru că temperatura scade pana la 10 grade celsius.

Ca să închei, Timișul, Alba și Clujul sunt 3 județe ale țării noastre pline de locuri frumoase despre care pot să spun cu mândrie că le-am vizitat în vara anului 2012, într-o perioadă foarte scurtă, de numai 24 de zile, 24 de zile de caniculă, 24 de zile cu mai mult de 24 de prieteni noi.

Roxana-Ionela Crăciun,

Proaspăt absolvent al WSU, secția Chimie-Biologie-Geografie