Ultima zi...

   31 august suna atat de trist, astazi este o zi trista iar vantul spulbera din calea lui urmele verii. Razele soarelui se transforma in praf pe care vantul o sa-l poarte in cealalta jumatate a globului.
   Vara asta a insemnat mult pentru mine. Vara asta am invatat ca poti sa intalnesti persoane minunate undeva unde nu te-ai fi asteptat si un lucru care pare formal poate deveni placut si amuzant cu putin ajutor. Am invatat vara asta ca trenurile intarzie, dar uneori intarzierea e benefica deoarece te ajuta sa faci despartirea mai putin dureroasa. Am mai inteles ca nu tot ce incepe prost se termina la fel si invers. Vara asta e vara in care am descoperit ca sunetul unei chitare imi poate scalda ochii in lacrimi.
   Azi este ultima zi de vara, ultima zi dintr-o vara speciala...
   La noapte o sa adorm vara dar o sa ma trezesc dimineata, in prima zi de toamna si atunci o sa realizez ca mai e putin si incepe scoala, dar pana atunci, savurez ultimele clipe de vara.

Vid lichid

  Ce-as putea sa scriu? Sunt pierduta printre amintiri care nu au nicio legatura intre ele. Astazi ploua si sunt nostalgica. Imi consum secundele pretioase uitandu-ma la ploaia care nu se mai opreste, iar totul e trist in jurul meu. Blocurile gri sunt acum mai urate si tone de beton putrezit ma inconjoara ingradindu-mi astfel orizontul. As vrea sa pot zbura, pentru ca de acolo, din inaltul cerului as putea sa cuprind cu privirea hectare intregi de vegetatie, as putea sa ma infrupt din verdele crud care renaste odata cu fiecare picatura de apa. As putea sa ajung chiar deasupra norilor si sa culeg o bucata de cer senin si sa o pastrez la mine in camera intr-un borcan de dulceata sau as putea sa umplu niste sticlute...cu vopsea dintr-un curcubeu si apoi sa vin sa colorez prunele, strugurii, merele si perele pentru ca mi-e pofta sa le simt dulceata si mai e asa de mult de asteptat.
  Daca as putea, as intoarce timpul numai cu o saptamana si as ramane in trenul ala pana nu as mai avea ce povestii cu cei de acolo. Sau l-as intoarce cu doua saptamani si as retrai cu mai multa intensitate fiecare clipa pentru ca atunci as sti cat de mult imi va lipsi.
  Dar totul e doar în imaginația mea pentru ca soarele s-a pierdut undeva pe calea ferata, afara e frig și ploua...ploua neîncetat purtând odată cu fiecare strop un fir de praf din țarâna sufletului meu.

Sighet

  Ce as putea sa scriu despre Sighet?
  Totul s-a intamplat atat de repede si valuri de amintiri se revarsa acum inundandu-mi ratiunea. Ascult melodii care ma fac sa tresar iar sufletu-mi tremura de dor si n-au trecut decat doua zile. Am strans atatea clipe frumoase intr-o saptamana incat imi vor ajunge sa-mi hranesc sufletul cateva luni, dar pana la urma se vor consuma si ele, ca ultima raza de soare dinaintea iernii, ca ultima pata de zapada in marea verde a ierbii primavaratice, ca ultimul strop de ploaie ramas in pamantul secatuit de zile intregi de arsita si ca ultima floare pierduta langa marginea unui drum. Ce se va intampla cand amintirile nu se vor mai deosebi de povesti? Atunci sufletul va ramane pustiu si nici macar lacrimile si viata va parea doar o sala de asteptare spre moarte, dar pana atunci, am amintiri din care sa ma hranesc.
  As vrea sa scriu atat de multe despre Sighet si cu toate aste nu stiu de unde sa incep si nu stiu cum sa scriu. Vorbind despre Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, acesta este un loc cutremurator, un loc unde raceala peretilor te cuprinde si te transforma, acolo poti sa simti durerea in starea ei bruta si sa simti cum iti tremura genunchii si buzele in timp ce citesti marturiile unor oameni care au simtit pe pielea lor atrocitatile unui regim machiavelic. La intrare te intampina vocea calda a doamnei Anei Blandiana care te va insoti, impreuna cu cea a domnului Rusan, prin memorial. Zeci de cruci negre ca niste cicatrici brazdeaza fata tarii. Zeci de locuri ale durerii, uitate acum de autoritati, locuri de care isi mai aduc aminte doar cei care au avut ghinionul sa ajunga acolo ca detinuti, dar ce se va intampla atunci cand timpul nemilos ii va sterge si pe acestia de pe fata pamantului? Rolul istoriei este acela de a nu uita pentru a nu repeta, ei bine, noi tocmai aia facem: uitam.
  Tot despre Sighet as putea vorbii si despre zecile de lucruri noi pe care le-am aflat, despre experienta de a cunoaste oameni ce au fost partasi la evenimentele care au facut lumea sa arate asa cum o stim noi acum, oameni care au luptat pentru libertate, dar pe care libertatea de azi ii face sa sufere, pentru ca nu este asa cum si-au imaginat-o.  Cel mai potrivit citat aici ar fi: "De libertate, raul profita mai mult decat binele" - Lech Walesa .
  La Sighet am cunoscut persoane exceptionale, inteligente, talentate. Am ras in aceasta saptamana cat pentru o luna intreaga, am dormit 2-3 ore in fiecare noapte dar niciodata n-am fost mai energica, am vazut rasaritul de pe terasa si am dansat in jurul focului de tabara, am cantat cantece pe care care nu le auzisem niciodata inainte si am alergat cu picioarele goale prin apa Vaserului, am mers cu mocanita si am asteptat ore intregi sa se refaca legaturile intre vagoane, am dormit intr-o cuseta minuscula impreuna cu alte 5 persoane si am dat cu capul de usa care s-a deschis in timpul noptii, am stresat chelnerii si am ras de Dan care a mancat de fiecare data, portie dubla de desert, iar astea sunt numai o parte a lucrurilor pe care le-am facut in aceasta saptamana, pentru ca, daca ar fi sa le insir pe toate ar trebui sa scriu un roman intreg. Sau poate, cine stie, intr-o zi se va materializa si acest lucru, dar nu sub semnatura mea.

No comment

Doar un singur lucru vreau sa spun:

http://mihaibendeac.ro/2010/06/28/teoria-conspiratiei.html

Saisprezece

Astazi este o zi speciala pentru mine, e ziua mea asa ca este cea mai frumoasa zi din an, chiar daca  bate vantul si e frig afara .

Ultima zi de primavara....

    31 mai, ultima zi de primavara. Ce repede trece timpul! Acum scriam despre fericirea care ma cuprindea odata cu venirea primaverii, iar acum, acum totul se indreapta spre final. Dar nu o sa se termine nimic aici, de maine incolo vreau sa iau totul de la inceput, sa uit lucrurile care ma ranesc si sa incerc sa sterg din memorie amintiri care nu ma lasa sa dorm, sa imi gasesc alta melodie pe care sa o fredonez si sa ma bucur de caldura(asta daca nu ploua).
    Maine este 1 iunie, ziua copilului, iar cu aceasta ocazie vreau sa le doresc tuturor celor care sunt copii si celor care se considera inca niste copii macar o zi pe an, indiferent de varsta reala, multa sanatate, fericire, caldura in suflete si mai ales iubire, iubire pe care sa o impartaseasca cu cei din jurul lor pentru a mai uita de necazurile care ne inconjoara in fiecare zi. 
     Ascultati acum o melodie frumoasa pe care ati putut-o auzi sambata la eurovision: