(Re) întoarcerea la lectură

     Odată cu începerea celui de-al doilea semestru al anului școlar 2011-2012, va începe și campania (Re)întoarcerea la lectură, organizată de Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Christian Tell” și care se adresează elevilor colegiul mai înainte menționat.
     Eu sper ca această campanie să fie primită „cu brațele deschise” de către elevi. Noi nu ne propunem să schimbăm întreaga lume într-un semestru, vrem doar să-i facem pe elevi să înțeleagă efectele benefice pe care le are lectura asupra fiecăruia dintre noi.
     Mai multe detalii în curând!

Time passes by...

Cum? Cum poți să te schimbi așa mult? Tu, Homo Sapiens Sapiens, de ce ești mai instabil decât enolii, de ce nu poți să-ți păstrezi acea fericire naivă, de ce trebuie să analizezi tot ce vezi și...nu știu cum faci, dar descoperi tot timpul viermișorul ascuns în cel mai frumos măr. De ce trebuie să ai simțurile așa de ascuțite, de ce simți amarul fierii ascunse în cristalul de zahăr, de ce, măcar o dată, nu poți să fii ca restul, să savurezi plăcerea de trăi? Nu, nu, tu trebuie să fii diferit, tu vrei să ajungi în vârful lumii, dar știi ce...nu-mi mai pasă, eu mă iubesc și așa.

Cea mai importantă zi din viața unui cercetaș

            Astăzi am devenit cercetaș cu drepturi depline și sunt așa de mândră de mine că mi-am depus promisiunea după numai 3 luni de când m-am înscris în organizație. Poate suna prostesc, dar eu chiar am avut emoții când a trebuit să rostesc promisiunea și am fost și emoționată în același timp. Poate că o să ziceți că mă las ușor impresionată de lucruri mici, dar prefer să mă bucur de astfel de mărunțișuri decât să aștept ca fericirea să vină într-un val mare și să mă izbească din neant. Știu că unii oameni consideră cercetașii drept o organizație pentru „copilași” dar mie îmi place; îmi place pentru că am descoperit aici oameni drăguți care m-au acceptat așa cum sunt, e un loc unde nu trebuie să fiu atentă la fiecare gest pe care-l îl fac și unde nu trebuie să par altceva decât ceea ce sunt. De asta vreau să le mulțumesc și să le spun încă o dată că o să-i susțin atât cât voi putea când vor avea nevoie de ajutor.
             Nu prea mai am idei, despre ce aș putea să scriu acum, doar că aștept cu nerăbdare ziua de joi când voi pleca spre Săliște, locul unde se va desfășura prima Jamboree Națională din ultimii 75 de ani.

Bistrita

       Cu ce ocazie am ajuns eu in Bistrita? Am avut din greseala un punctaj bunicel la etapa judeteana a Olimpiadei Stiintele Pamantului si am fost selectata sa reprezint judetul la faza nationala a aceleiasi olimpiade, dar sa nu va mai plictisesc cu detalii tehnice care nu-si au rostul si sa va povestesc despre Bistrita. Bistrita este un oras dragut, cu un centru vechi adorabil, pavat cu piatra cubica, dar tot aspectul este stricat de zecile de magazine de tip Second Hand care se gasesc peste tot. Nu as vrea sa exagerez, dar cred ca aceste magazine au aparut in Bistrita ca ciupercile dupa ploaie, deoarece era imposibil sa mergi mai mult de o suta de metri si sa nu-ti sara in ochi un baner pe care sa fie afisate reducerile zilnice de preturi. Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu magazinele SH, nu sunt impotriva lor, dar, totusi, ce e prea mult strica!
        Tot in Bistrita am avut parte de cea mai execrabila servire, la o pizzerie din centrul orasului, unde a trebuit sa stam o ora si ceva pana ne-am primit mancarea, iar apoi inca 20 de minute pana a venit ketchupul, timp in care s-a racit pizza. Iar ca totul sa fie si mai frumos, s-a mai pus si ploaia, dar asta nu este un motiv de critica.
        Ca o concluzie, Bistrita e un oras frumos, pacat ca unele servicii nu se ridica la nivelul asteptarilor si-ti cam taie cheful de explorare.

Mai mult de o luna

   A trecut mai mult de o luna si din vacanta asta de vara si imi pare atat de bine ca mi-am planificat din timp activitati ca sa nu ma plictisesc. Am inceput cu o tabara cercetaseasca, Cupa Izvoarelor, care a fost in acelasi timp si prima mea participare la o astfel de activitate, dupa cum am mentionat si in postarea anterioara. Ce as putea sa spun despre Cupa? Incerc sa ma rezum la cateva idei principale, pentru ca s-au intamplat atatea lucruri noi in 4 zile incat ar trebui sa fac un mic serial pentru a povesti totul. Ok, ca sa incep, o sa precizez ca drumul pana acolo a fost aproape insuportabil: un sofer foarte neintelegator care facea economie la aer conditionat chiar daca afara erau 35 de grade, scaune pline de bagaje pentru ca locurile speciale pentru asa ceva erau rezervate, tot de sofer pentru "pachete", dar sa lasam lucrurile urate si sa ajungem la Caineni. Acolo a trebuit sa asteptam aproape 2 ore pana ne-a venit randul la microbuz, 2 ore in care vedeam stupefiati cum distanta pe care trebuia sa o parcurgem per pedes pana la Camp crestea de fiecare data cand intrebam o alta persoana. Am ajuns pana la urma si la locul de camp, obositi, transpirati, dar cu chef de distractie. Am instalat corturile, am mancat si apoi am facut si baie. A doua zi a inceput proba de traseu montan, ne-am ratacit, am ajuns pe drumul cel bun, ne-am intors, am participat la probe, ne-am imprietenit cu patrula Pelasgos de la Braila si am format Targu-Braila de pe Jiu, am ajuns ultimii dar am intrat triumfatori. Am mancat cele mai bune paste facute la ceaun de ceilalti membri ai C.L. Ecaterina Teodoroiu si pentru asta ii multumesc in special Patriciei care s-a ocupat de aprovizionare. Am avut cea mai frumoasa aniversare si cele mai frumoase cadouri si le multumesc tuturor pentru urari si pentru imbratisarile calde pe care le-am primit. Totul a fulminat la festivitatea de incheiere a cupei, cand, spre surprinderea tuturor, am primit o cupa si o diploma pe care scria: "Locul 3 la proba de hike, patrula Soimii Aventurieri". Plecarea a fost grea, pentru ca abia ne obisnuisem cu oamenii din jurul nostru si deja trebuia sa ii parasim, dar nu-i nimic, mai e putin pana la RoJam!!!

       Pe 10 iulie, la ora 15 eram in fata ghiseului Informatii din cadrul Garii de Nord, Bucuresti, asteptand viitorii colegi de la Scoala de Vara, Sighet, 2011, plina de speranta unei saptamani distractive si pline de cantec de chitara, dar aveam sa descopar a doua zi ca nostalgia anului trecut ma va impiedica in primele zile sa ma bucur prea mult de timpul petrecut acolo, lucru pe care-l regret acum, pentru ca as fi putut sa profit mai mult, dar sper sa recuperez anul viitor. Si acum am atatea de zis, dar nu reusesc sa le scriu intr-o forma acceptabila pentru a fi publicata. Despre Sighet pot doar sa zic ca imi e dor de agitatia care se forma in sala de mese dupa obositoarele conferinte, ca mi-ar placea sa pot sa ies pe usa si sa revad holul hotelului Coroana, imi e dor de serile la cofetarie si de noptile petrecute in parc jucand leapsa, imi e dor de Bolt si de Niciodata jucate in camera 110. In acelasi timp, mi-as dori sa mai aud un "Nu creeeed!", mi-ar placea sa mai stau langa focul de tabara si sa fac baie in Iza la 2 dimineata, iar apoi sa ajung la hotel imbracata intr-o camasa cu 10 numere mai mare. As vrea sa mai stau treaza o noapte intreaga si sa aud povesti despre colegi de facultate si as mai vrea sa mai stau treaza si o a doua noapte consecutiva si sa dorm in timp ce merg chiar daca aratam ca un zombie, sa mai aud povesti despre case fara si usi si conferinte care au avut loc intre 13 si 15 mai in timp ce stau cu fata spre biserica. Mai vreau sa trec pe culoarul vagonului de tren urmarind un tip care cara un bidon de 5 litri de apa si toata lumea pe care o deranjam sa ne urasca. Vreau sa verific iar cate persoane pot incapea intr-o cabina mai mica de 1metru patrat si sa rad in timp ce altii incearca sa vada cine e inauntru, vreau sa adorm pe hol si sa realizez ca unii oameni au grija de mine chiar daca la inceput au crezut despre mine ca sunt o mare scarba. In acelasi timp imi e dor de dansul si rasul special al lui ADHD si de fetele tuturor la vederea unei noi farfurii cu ciorba amestecata cu smantana, de masa speciala din ultima seara si de balada Miorita rezumata in limba franceza, dupa o lectie de istorie a manelelor in aceeasi limba.

        Stiu ca tot ce am scris aici pare o insiruire fara noima, dar asa simt eu in momentul asta despre Sighet, imi este foarte dor de acea saptamana si imi doresc din tot sufletul sa ma pot intoarce, dar timpul merge inainte, luni dimineata voi spune din nou "La revedere!" micului meu oras de bastina si ma voi indrepta, urmarind drumul de fier, spre Bistrita. Sper ca acolo sa fie o atmosfera la fel de placuta!

        Chiar daca a trecut aproape jumatate din vacanta, stiu ca vara mai are multe de oferit si imi pare foarte bine. Un singur lucru imi mai doresc sa se intample, inafara de tot ce am planificat pentru cealalta jumatate: sa stau in Gara de Nord si sa aud cum "acceleratul Bucuresti-Mangalia pleaca in 5 minute de la linia 5".   

Vine vacanta...

Poate ca o sa para ciudat dar eu nu ma bucur din toata inima pentru ca vine vacanta. Adica, sunt fericita ca mai sunt doar doua saptamani pana la Cupa Izvoarelor si o sa particip la primul meu camp in calitate de cercetas, dar cu toate astea, cand ma gandesc ca nu o sa-mi mai vad colegii de clasa, ma intristez. In acelasi timp imi pare rau si de clasele de a 12-a care nu se vor mai intoarce anul viitor in scoala si totul o sa fie asa de diferit. Totusi, sper ca activitatile pe care le-am programat pentru aceasta vacanta sa ma tina ocupata sa nu ajung sa ma plictisesc ca anul trecut.