Mai mult de o luna

   A trecut mai mult de o luna si din vacanta asta de vara si imi pare atat de bine ca mi-am planificat din timp activitati ca sa nu ma plictisesc. Am inceput cu o tabara cercetaseasca, Cupa Izvoarelor, care a fost in acelasi timp si prima mea participare la o astfel de activitate, dupa cum am mentionat si in postarea anterioara. Ce as putea sa spun despre Cupa? Incerc sa ma rezum la cateva idei principale, pentru ca s-au intamplat atatea lucruri noi in 4 zile incat ar trebui sa fac un mic serial pentru a povesti totul. Ok, ca sa incep, o sa precizez ca drumul pana acolo a fost aproape insuportabil: un sofer foarte neintelegator care facea economie la aer conditionat chiar daca afara erau 35 de grade, scaune pline de bagaje pentru ca locurile speciale pentru asa ceva erau rezervate, tot de sofer pentru "pachete", dar sa lasam lucrurile urate si sa ajungem la Caineni. Acolo a trebuit sa asteptam aproape 2 ore pana ne-a venit randul la microbuz, 2 ore in care vedeam stupefiati cum distanta pe care trebuia sa o parcurgem per pedes pana la Camp crestea de fiecare data cand intrebam o alta persoana. Am ajuns pana la urma si la locul de camp, obositi, transpirati, dar cu chef de distractie. Am instalat corturile, am mancat si apoi am facut si baie. A doua zi a inceput proba de traseu montan, ne-am ratacit, am ajuns pe drumul cel bun, ne-am intors, am participat la probe, ne-am imprietenit cu patrula Pelasgos de la Braila si am format Targu-Braila de pe Jiu, am ajuns ultimii dar am intrat triumfatori. Am mancat cele mai bune paste facute la ceaun de ceilalti membri ai C.L. Ecaterina Teodoroiu si pentru asta ii multumesc in special Patriciei care s-a ocupat de aprovizionare. Am avut cea mai frumoasa aniversare si cele mai frumoase cadouri si le multumesc tuturor pentru urari si pentru imbratisarile calde pe care le-am primit. Totul a fulminat la festivitatea de incheiere a cupei, cand, spre surprinderea tuturor, am primit o cupa si o diploma pe care scria: "Locul 3 la proba de hike, patrula Soimii Aventurieri". Plecarea a fost grea, pentru ca abia ne obisnuisem cu oamenii din jurul nostru si deja trebuia sa ii parasim, dar nu-i nimic, mai e putin pana la RoJam!!!

       Pe 10 iulie, la ora 15 eram in fata ghiseului Informatii din cadrul Garii de Nord, Bucuresti, asteptand viitorii colegi de la Scoala de Vara, Sighet, 2011, plina de speranta unei saptamani distractive si pline de cantec de chitara, dar aveam sa descopar a doua zi ca nostalgia anului trecut ma va impiedica in primele zile sa ma bucur prea mult de timpul petrecut acolo, lucru pe care-l regret acum, pentru ca as fi putut sa profit mai mult, dar sper sa recuperez anul viitor. Si acum am atatea de zis, dar nu reusesc sa le scriu intr-o forma acceptabila pentru a fi publicata. Despre Sighet pot doar sa zic ca imi e dor de agitatia care se forma in sala de mese dupa obositoarele conferinte, ca mi-ar placea sa pot sa ies pe usa si sa revad holul hotelului Coroana, imi e dor de serile la cofetarie si de noptile petrecute in parc jucand leapsa, imi e dor de Bolt si de Niciodata jucate in camera 110. In acelasi timp, mi-as dori sa mai aud un "Nu creeeed!", mi-ar placea sa mai stau langa focul de tabara si sa fac baie in Iza la 2 dimineata, iar apoi sa ajung la hotel imbracata intr-o camasa cu 10 numere mai mare. As vrea sa mai stau treaza o noapte intreaga si sa aud povesti despre colegi de facultate si as mai vrea sa mai stau treaza si o a doua noapte consecutiva si sa dorm in timp ce merg chiar daca aratam ca un zombie, sa mai aud povesti despre case fara si usi si conferinte care au avut loc intre 13 si 15 mai in timp ce stau cu fata spre biserica. Mai vreau sa trec pe culoarul vagonului de tren urmarind un tip care cara un bidon de 5 litri de apa si toata lumea pe care o deranjam sa ne urasca. Vreau sa verific iar cate persoane pot incapea intr-o cabina mai mica de 1metru patrat si sa rad in timp ce altii incearca sa vada cine e inauntru, vreau sa adorm pe hol si sa realizez ca unii oameni au grija de mine chiar daca la inceput au crezut despre mine ca sunt o mare scarba. In acelasi timp imi e dor de dansul si rasul special al lui ADHD si de fetele tuturor la vederea unei noi farfurii cu ciorba amestecata cu smantana, de masa speciala din ultima seara si de balada Miorita rezumata in limba franceza, dupa o lectie de istorie a manelelor in aceeasi limba.

        Stiu ca tot ce am scris aici pare o insiruire fara noima, dar asa simt eu in momentul asta despre Sighet, imi este foarte dor de acea saptamana si imi doresc din tot sufletul sa ma pot intoarce, dar timpul merge inainte, luni dimineata voi spune din nou "La revedere!" micului meu oras de bastina si ma voi indrepta, urmarind drumul de fier, spre Bistrita. Sper ca acolo sa fie o atmosfera la fel de placuta!

        Chiar daca a trecut aproape jumatate din vacanta, stiu ca vara mai are multe de oferit si imi pare foarte bine. Un singur lucru imi mai doresc sa se intample, inafara de tot ce am planificat pentru cealalta jumatate: sa stau in Gara de Nord si sa aud cum "acceleratul Bucuresti-Mangalia pleaca in 5 minute de la linia 5".